Chef Horia Virlan – Ostropel din pulpe de pui

 Horia Virlan, celebrul bucatar care a cunoscut succesul in emisiunile Prima TV. Chef Horia Virlan a urmat cursurile de arta culinara de la Cleveland Community College din SUA si este posesor al diplomei de “Maestru in Arta Culinara”. Horia a lucrat atat in Romania, cat si peste hotare, in cele mai renumite restaurante.

Vă prezentam o reteta speciala de Ostropel din pulpe de pui, recomandata de maestrul Horia Virlan

INGREDIENTE:

(pentru 4-6 portii)

  • 4-6 pulpe intregi de pui
  • 6-8 catei de usturoi curatati
  • ½ de ceapa curatata
  • Un morcov curatat
  • 3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri de pasta de rosii
  • 1 si ½ cana de suc de rosii
  • Un pahar de vin alb
  • O lingura de patrunjel tocat
  • Un fir de cimbru
  • O lingurita de zahar tos
  • O lingurita de sare
  • ½ lingurita de piper negru macinat

Mod de preparare:

Taiati pulpele de pui in bucati, apoi spalati-le si stergeţi-le cu o carpa curata. Incingeti uleiul intr-o cratita Delimano si rumeniti bucatile de pui la foc iute, avand grija sa amestecati mereu pentru a nu se prinde.

In timp ce puiul se rumeneste, taiati morcovul rondele subtiri, taiati ceapa si usturoiul felii, iar cand puiul este gata, scoateti-l pe o farfurie la cald. In locul acestuia puneti ceapa si morcovul, reducand imediat focul, la o putere medie. Inabusiti legumele timp de 3-4 minute, apoi readaugati bucatile de pui, paharul de vin, sucul, pasta de rosii, cimbrul si zaharul.

Fierbeti ostropelul acoperit, la foc domol, timp de 20-25 de minute, apoi adaugati sarea, piperul macinat si usturoiul, continuand inca 15 minute.

Dupa ce este gata, serviti ostropelul presarat cu patrunjel tocat si mamaliguta alaturi.


CITESTE SI: Reteta de peste cu legume la cuptor

PEŞTE CU LEGUME LA CUPTOR