„In vino veritas”, ortografiat uneori „in uino ueritas”, este o zicală în latină care înseamnă „În vin, există adevăr” și implică faptul că o persoană aflată sub influența acestei licori este mai înclinată să-și dezvăluie gândurile și dorințele secrete.
Expresia este frecvent extinsă la „In vn vrits, in aqu snits”, ceea ce înseamnă „În vin există adevăr, în apă există un simț excelent (sau o sănătate bună)”. În culturi și limbi diferite, apar expresii similare și plimbându-te pe străzile Italiei de astăzi, indiferent de zonă, aceste cuvinte sunt încă gravate pe pereții clădirilor amintind trecătorilor că această băutură face parte încă din stilul lor de viață.
O băutură cu tradiție și poveste și căreia istoria i-a atribuit chiar și propiul zeu, iar astăzi este la rang de artă completând cele mai alese meniuri și delectând prin aromele sale. Cunoaștem că valoarea și prețul unei opere de artă stă în ochii privitorului, iar în cazul de față în gustul acestuia. De multe ori poți rămâne impresionat de un vin rezonabil la preț pe care l-ai gustat și în care ai descoperit savoarea unei amintiri sau aroma prăjiturilor făcute de bunica. Acesta, pentru tine va fi mai valoros decât orice sticlă scumpă care, pentru tine pur și simplu nu spune nimic. Din acest motiv este destul de greu să stabilim că prețul unul vin stabilește și calitatea, cu atât mai mult cu cât, trebuie luat în considerare și că gustul în materie de vinuri se cizelează în timp și se cultivă prin diversitate.
Deci, răspunsul nu este atât de simplu cum ne așteptam. Multe variabile pot influența modul în care este determinat prețul unui vin, dar este important de reținut că orice pasionat de vin, sau orice curios, poate înțelege facil și complet acest concept.
Și totuși ce afectează prețul unui vin?
Pentru început, locația are o influență semnificativă asupra costului produsului final. Există mai multe regiuni care sunt remarcate pentru generarea de valori remarcabile în materie de vin, fie ca urmare a economiilor de scară, a cunoștințelor extinse în producția de vin pe o perioadă lungă de timp, a valorii reduse a terenului sau a unui tonaj mai mare al culturilor. Cu toate acestea există și alte teritorii remarcate pentru producerea de vinuri foarte scumpe, dar din motive opuse, cum ar fi expertiză limitată, producție mică și prețuri excepțional de ridicate ale terenurilor. Aceștia sunt factorii care contribuie și la reputația regiunii respective.
Fiecare podgorie și regiune viticolă are nevoie de angajați calificați, iar sumele diferă de la o regiune la alta și da, acest cost se scurge picătură cu picătură până la rezultatul final. Vinurile artizanale ce presupun lucru manual, adică sunt culese și sortate de oameni în loc de mașini, costă adesea mai mult tocmai datorită acestui element. Uneori, tehnologia este necesară pentru recoltare și sortare sau ca înlocuitor al forței de muncă și aceasta diferă iarăși în funcție de țară sau nivelul de dezvoltare al regiunii. De luat în calcul aici sunt și taxele aferente, costurile lunare sau anuale ale întreținerii cramei, amenajarea locației de expunere sau degustare, prezența sau nu a mai multor magazine de desfacere, transport ș.a.m.d.
Mai pe scurt, toate costurile ce țin de producție, păstrare, distribuire și mentenanță afectează în mod direct costul. Absolut toate se regăsesc în fiecare picătură de savoare din paharul tău. Un exemplu foarte la îndemână sunt filtrele și butoaiele de stejar folosite pentru învechirea vinului, acesta pot fi foarte costisitoare ajungând până la 1000 de dolari bucata și pentru care producătorii au chiar și listă de așteptare. Dacă facem un calcul matematic al costurilor necesare învechirii vinului (proces ce se întinde pe ani de zile) este lesne de înțeles costul mai piperat al unor anumitor sortimente.
Pentru un pasionat de vinuri este evident că unele sticle sunt mai fanteziste, au o sticlă de o calitate superioară sau sunt împodobite cu etichete speciale ori sunt echipate cu închideri unice și originale. Ambalajul, un element atât de comun și de ușor de trecut cu vederea ascunde și el multe alte costuri. Pornind de la drepturile de autor plătite artiștilor ce fac designul etichetei și până la calitatea materialelor alese de producători, toate reprezintă o mică parte din costul sticlei finale ce ajunge pe rafturile magazinelor, iar dacă mai adăugăm și costul campaniilor de promovare sau a participării la diverse evenimente de promovare deja începe să ne mire prețul accesibil care rezultă pe produs finit.
Locația podgoriei, circumstanțele regionale, costurile de marketing și ambalajul sunt cuantificabile într-adevăr dar de luat în seamă sunt și influențele subtile ale reputației și ale comentariilor critice. După cum observăm asta și în alte capitole ale vieții noastre, cererea dictează oferta și asta afectează de fiecare dată și costul solicitat de producători.
În concluzie, așa cum unii oamenii plătesc sume mult mai piperate pentru mesele anumitor șefi bucătari, ei vor plăti mai mult pentru vinurile anumitor vinificatori đin vaste motive, unele explicabile și logice dar unele chiar foarte personale ce pot părea lipsite de logică necunoascătorului. În cele din urmă, este un amestec de calitate, percepție critică și plăcere individulă ce nu poate fi cuantificată în cifre ci în sentimente iar această călătorie fascinantă de explorare și degustare a vinurilor în căutarea noțiunii de perfect poate fi, prin analogie, asemuită cu călătoriile; mereu vei avea amintiri frumoase de la acel hotel de 5 stele unde v-ați petrecut aniversarea dar vei zâmbi cu drag în amintirea acelui motel descoperit întâmplător la ultima drumeție.
Echipa vinoitalia.ro te încurajează să începi călătoria ta prin această lume colorată a aromelor, indiferent de bugetul alocat și îți aduce ca sprijin o gamă variată de vinuri atent selectate ce îți vor răsfăța simțurile și îți vor pipera amintirile. Începe explorarea chiar acum – Click aici.